De dimineață, imediat ce am deschis acest spațiu, au apărut gândurile sabotatoare.
Că nu știu să scriu.
Că alții scriu mai frumos.
Că nu am cuvintele la mine, nici cursivitatea, nici forța metaforei sau coerența unui stil bine definit.
M-am oprit.
Și, din locul acela de liniștire, a venit un gând limpede, aproape ca o curățare:
scrisul este o resursă nelimitată.
Nu se epuizează, nu se compară, nu se împrumută. Aparține fiecăruia în felul său, personal și viu.
Este alegerea mea să folosesc această resursă exact așa cum este acum — poate mai neșlefuită, poate imperfectă — știind că șlefuirea vine din mers, din timp, din exercițiu și din adevăr.
Intenția este una frumoasă și constructivă.
Contribuția pe care o aduc prin scris este, mai întâi, pentru mine.
Iar dacă ajunge și la ceilalți, atunci poate fi o dovadă blândă că se poate începe și așa.
Chiar și dintr-o formă de cărbune, cu răbdare și curaj, se poate ajunge la diamant.
Cu iubire pentru…
Intrespatiulundenutrebuiesastii.com 